Atenție! Au fost lansate oficial Galaxy S6 și S6 Edge

Samsung Galaxy 6-9

Duminică de mărțișor, Samsung a lansat cele mai spectaculoase device-uri din istoria companiei la Mobile World Congress. Faceți cunoștință mai jos cu noile high end-uri din portofoliul companiei coreene.

Anul trecut când Samsung a prezentat tot la Barcelona modelul Galaxy S5, mare parte a consumatorilor de tehnologie au criticat aspru design-ul neinspirat al telefonului (în special carcasa kitschoasă din plastic), precum și aplicațiile inutile cu care Samsung a încercat să capteze atenția, compensând oarecum neajunsurile terminalului. Însă un lucru îmbucurător s-a petrecut anul acesta, deoarece Samsung a schimbat complet strategia: high-end-urile marca Galaxy, S6 și fratele S6 Edge au fost complet redesenate, iar unii jurnaliști au declarat fără să stea prea mult pe gânduri faptul că Galaxy S6 Edge este cel mai frumos telefon creat vreodată de Samsung.

Așadar fără să ne mai lungim la vorbă vă prezint noile vârfuri de gamă de la Samsung:

Galaxy S6 și Galaxy 6 Edge

Ambele telefoane arată aproape identic, excepție la partea de design făcând-o modelul S6 Edge, care are marginea dreaptă a display-ului curbată. Terminalele au o noua carcasă superbă din aluminiu, protejată atât în partea din față cât și în partea din spate de sticla protectoare Gorilla Glass 4. Așa cum ne-a obișnuit deja, Samsung a echipat device-urile cu cel mai bun display disponibil la ora actuală pe piață, un Super Amoled de 5.1 inch Quad HD. Puterea de procesare a smartphone-urilor este asigurară de cipul octacore Exynos 7420, fabricat chiar în propria curte de coreeni, alături de 3 GB memorie RAM. Ambele terminale suportă rețeaua LTC Cat 6 de mare viteză.

galaxys6-9.0
Singura diferență dintre Galaxy S6 și Galaxy S6 Edge, este după cum am menționat anterior display-ul curbat din marginea dreaptă. De acum utilizatorul va avea acces mult mai rapid la notificările și mesajele de alertă. Cu o simplă atingere pe display utilizatorul va fi informat cu privire la cele mai noi știri, mail-uri și notificări.

Caracteristici noi

Noul senzor de amprentă integrat de Samsung este optimizat, astfel au fost eliminate unele probleme de deblocare a display-ul. Samsung pretinde că a scurtat cu 0.7 secunde timpul de realizare a unei fotografii. Prin dubla apăsare a butonului home, utilizatorul va putea accesa instant camera de fotografiat.

Altă caracteristică interesantă este însăși noua cameră de fotografiat cu care sunt echipate device-urile S6 și S6 Edge. Aceasta are 16 megapixeli, un nou senzor de stabilizare care reduce considerabil “șifonarea” fotografiilor, autofocus continuu (cu ajutorul căruia un obiect aflat în mișcare va fi mereu evidențiat) și un unghi de deschidere mai mare ( lentilă f/1.9). Ambele terminale se pot încărca wireless, fiind compatibile cu majoritatea standardelor (Qi și PMA). Bineînțeles că nu a fost uitat și sistemul de efectuare a plăților electronice, Samsung Pay, care va fi lansat în lunile următoare.

Iar pentru ca schimbarea să fie radicală, Samsung a umblat și la sistemul de operare. Chiar dacă device-urile vor rula Android 5.0 (LolliPop), acestea vor avea integrată interfața grafică optimizată de Samsung. Au fost eliminate aplicațiile inutile, iar meniul pare mult mai aerisit și mai primitor. Pentru a veni în ajutorul utilizatorului, Samsung a instalat o aplicație nativă care va curăța sistemul de operare, optimizând funcționarea device-ului, totodată mărind și autonomia bateriei.

Odată cu lansarea smartphone-urilor Galaxy S6 și S6 Edge, Samsung arată clar intenția de a oferi consumatorilor de tehnologie terminale cu adevărat premium, device-uri care te fac până la urmă să zâmbești satisfăcut.

Dacă ți-a plăcut articolul, distribuie-l și prietenilor tăi!

 

Ionut Sandu

Despre autor: Ionuț Sandu este un blogger entuziast, pasionat de IT. Pe blogul lui, JonTECH.ro, apar constant cele mai interesante articole din domeniul tehnologiei. Ionuț a mai scris două articole științifice despre Cloud Computing și Protocoale de Securitate SSL/TLS și SSH.

5 Responses

  1. Alexandra Stancic says:

    la 700 de euro cat era listat pe site-uri banueisc ca doar daca esti fan android vei opta pentru noul S6, altfel eu as alege fara sa stau pe ganduri iPhone 6.

  2. Marin Streja says:

    Galaxy S6 Edge arata chiar foarte bine. Cu siguranta se vor gasi cumparatori pentru aceste modele superbe

  1. March 24, 2015

    […] Cu toate că Samsung a deschis oficial cursa display-ului curbat odată cu inaugurarea modelului Note Edge, în mod clar chinezii de la Oppo vor prelua ștafeta după lansarea următorului vârf de lance […]

  2. July 7, 2015

    […] anului 2015 aduce pierderi companiei coreene chiar și în ciuda lansării terminalelor high end Galaxy S6 și S6 Edge. Aflați în plin “război de dominație” pe piața smartphone-urilor, […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *