Personal am fost și încă mai sunt fan declarat Media Galaxy. Încă de pe vremea când aici în Cluj-Napoca aveau deschis magazinul în clădirea de la „Central”, le vizitam toate raioanele, testând diverse gadget-uri sau atunci când nu jucam Fifa, „stresam” angajații care erau întotdeauna foarte amabili. Bineînțeles că primul PC, alături de restul echipamentelor auxiliare le-am cumpărat de la Media Galaxy după ce am fost consiliat de unul dintre specialiștii din magazin, care mi-a propus o configurație hardware care să îmi respecte atât cerințele tehnice, cât și bugetul financiar.
La mai bine de 10 ani de la experiența achiziționării primului PC, în data de 25 august, începând cu ora 10:00, Media Galaxy, unul dintre cei mai importanți retaileri electro-IT din România, își redeschide porțile magazinului din Cluj (Polus Center), oferind clienților prețuri promoționale la sute de articole, din toate categoriile.
Trecut printr-o reorganizare completă, cu investiții ce se ridică la o jumătate de milion de euro, magazinul cu suprafața de 2.800 metri pătrați, își așteaptă cu brațele deschise clienții, oferindu-le cea mai bună experiență. 40 de specialiști stau la dispoziția clienților, fiind pregătiți să răspundă solicitărilor și să ofere consiliere profesională pentru alegerea celor mai potrivite produse dintr-o gamă de peste 30.000 de articole.
Preferata mea, zona de testare a produselor, a fost extinsă, astfel ai mai mult spațiu și mai multe produse pe care poți să le verifici dacă ești interesat să achiziționezi ceva sau pur și simplu dacă ești interesat de o anume tehnologie.
Pentru a oferi o accesibilitate și mai bună în noul magazin Media Galaxy din Cluj (Polus Center), produsele de la raft au fost reorganizate, numărul de info-point-uri a fost extins și s-au amenajat noi zone în care poți interacționa în mod direct cu tehnologia.
Brandul Media Galaxy este prezent pe piața românească de 12 ani, timp în care au deschis 18 magazine în cele mai mari orașe din țară și o platformă de vânzări online. Doar anul acesta au fost investiți peste 1 milion de euro în deschiderea unui nou showroom în Baia Mare. Media Galaxy plănuiește să deschidă noi showroom-uri inovatoare, oferind clienților o experiență unică.
Așadar, ne vedem în noul magazin Media Galaxy din Cluj-Napoca!
Comentarii recente