Gigantul Apple a fost dat în judecată de un grup de cercetători de la Universitatea din Wisconsin (SUA), savanții invocând încălcarea unui patent care permite mărirea puterii de procesare a unui cip.
În urma procesului intentat de cercetători, Apple a fost obligată de curtea federală de justiție să achite daune materiale în valoare de 234 de milioane de dolari. Chiar dacă suma pare uriașă, merită menționat faptul că cercetătorii au cerut în primă fază nu mai puțin de 862 milioane de dolari drept compensații materiale și morale.
Patentul cu pricina (Nr 5.781.752), înregistrat de cercetătorii de la Universitatea din Wisconsin, explică cum pot fi mărite viteza de procesare și eficiența consumului de energie ale unui procesor. Conform unui reprezentant al universității, Apple a integrat tehnologia dezvoltată de cercetători în cip-urile A7 (iPhone 5S), A8 (iPhone 6) și A8X (iPhone 6 Plus) și în câteva modele de tabletă iPad.
“Considerăm că tehnologia pe care am dezvoltat-o reprezintă un pas uriaș pentru viitoarele producții de cip-uri. În urmă cu aproape două decenii am încercat să anticipăm cum vor funcționa procesoarele din ziua de astăzi, iar echipa noastră de cercetători a investit peste 11 ani de muncă pentru a rezolva această problemă delicată” a declarat profesorul coordonator Gurindar Sohi.
Chiar dacă a fost găsită vinovată în primă fază de încălcarea patentului menționat mai sus, Apple intenționează să facă recurs la decizia dată de tribunalul federal.
Comentarii recente