Vezi ultimele noutăți despre Android L

samsung-galaxy-s5-mini-3

La evenimentul I/O găzduit  de Google, s-a prezentat pentru prima dată în mod oficial noul sistem de operare pentru terminalele Android. Intitulat Android Lollipop (acadea) acesta se afla pe atunci doar  la faza inițială de construcție, iar Google a prezentat câteva caracteristici care urmau să apară în noul sistem de operare. Chiar dacă încă nu a fost lansat în mod oficial, Google a oferit deja pentru testare versiunea Beta a sistemului de operare celor mai importanți producători de terminale. Cei de la Sam Mobile sunt norocoșii care au pus mâna pe device-ul Samsung Galaxy S5, care avea instalat noua versiune a sistemului de operare Android –  L  LRW58J. Inițial aceștia au vrut să facă publică versiunea de firmware, însă din cauza bug-urilor și a defectelor multiple pe care le-au descoperit în cele două zile de testare au renunțat la decizia inițială, motivând faptul că această versiune nu este pentru utilizarea de zi cu zi, fiind încă în teste având multe neajunsuri.

Android Lollipop sau Andoid L

La o primă vedere noua interfață personalizată de Samsung seamănă foarte mult cu ce am mai văzut în trecut, însă aceasta are multe influențe vizibile de la Android L.

Chiar dacă design-ul meniului principal seamănă cu versiunea anterioară, Samsung a redesenat multe pictograme pentru a reda un aspect mult mai modern meniului. În interfața veche atunci când ecranul telefonului era blocat se afișa doar data și ora plus eventuale widget-uri, acum noua interfață, permite în premieră afișarea pictogramelor aflate în notificări, astfel utilizatorul are acces mai rapid la informații, chiar dacă ecranul telefonului este blocat. Aplicația nativă  Notificări este mult îmbunătățită, pictogramele aflate în interiorul acesteia sunt redesenate, umbrele acestora par mai naturale iar culorile sunt puțin mai strălucitoare.

Meniul Setări a suferit și el modificări, acesta are de acum un fundal alb, iar pictogramele aflate în interiorul acestuia  sunt restilizate. Un lucru interesant pe care l-am observat  în videoclipul de mai sus, este faptul că pictogramele aflate în dosarele Rețea, Sunet și Afișaj, Personalizare etc. sunt colorate identic, iar odată cu trecerea la alt dosar culoarea pictogramelor se modifică instant. Experiența de navigare prin meniul Setări este mult îmbunătățită deoarece pictogramele din același folder au aceeași culoare, iar aranjarea acestora în foldere este făcută în mod inteligent, astfel utilizatorul chiar dacă nu cunoaște meniul se va descurca intuitiv.

 

Multe din aplicațiile standard regăsite la telefonul Samsung Galaxy S5 au fost redesenate pentru a se integra mai bine în design-ului noului sistem de operare Android L. De asemenea interfața personalizată de la Galaxy S5 folosește foarte multe animații și elemente de tranziție alte aplicațiilor, folderelor, etc. de la sistemul de operare Android L.

Noul sistem de operare Android L produs de Google este o actualizare binevenită pentru terminalele care folosesc Android, deoarece ultima versiune 4.4 KitKat este învechită, aceasta fiind  doar un update al versiunii inițiale Android 4.0 Ice Cream Sandwich lansat în 2011.

Dacă ți-a plăcut articolul, apasă pe Like & Share. Mulțumesc!

 

Ionut Sandu

Despre autor: Ionuț Sandu este un blogger entuziast, pasionat de IT. Pe blogul lui, JonTECH.ro, apar constant cele mai interesante articole din domeniul tehnologiei. Ionuț a mai scris două articole științifice despre Cloud Computing și Protocoale de Securitate SSL/TLS și SSH.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *