Atunci când vorbim despre achiziționarea unui telefon nou, bărbații și femeile își doresc în mare parte același lucru: terminalul să nu fie prea scump, să fie intuitiv, bateria trebuie să aibă autonomie bună și nu în ultimul rând device-ul trebuie să arate bine.
Cu toate acestea, există însă câteva diferențe subtile între preferințele bărbaților și a femeilor atunci când vine momentul de a achiziționa un telefon nou. Potrivit unui studiu realizat de Nielsen, în peste 58 de țări, pentru respondentele de sex feminin contează mai mult prețul de achiziție, termenii contractuali ai operatorului de telefonie mobilă și camera de fotografiat (presupunem pentru selfie-uri…). Bărbații în schimb sunt mai interesați de sistemul de operare, dimensiunea ecranului și viteza procesorului.
Privind la statistica de mai jos putem deduce că bărbații sunt mai înclinați spre partea tehnică a unui terminal, iar criteriul de diferențiere atunci când vor să achiziționeze un telefon este mai degrabă performanțele acestuia. Dar reprezentantele sexului frumos sunt mai interesate de prețul de achiziție, termenii contractuali și calitatea camerei de fotografiat. De altfel acesta este un lucru absolut normal când nu îți dorești de la un telefon decât să efectuezi apeluri, să scri mesaje și să socializezi pe Facebook, Instagram, etc. Pe câte dintre fetele care au iPhone de ultimă generație sau telefoane cu sistem de operare Android le-ați văzut să descarce din magazinele virtuale aplicații de benchmark precum Antutu* și să își testeze limitele telefonului ? :))
* Antutu este o aplicație de benchmark care testează componentele hardware ale telefonului la maxim, oferind note pentru fiecare dintre acestea, iar mai apoi telefonul este clasat în top, în funcție de scorul final obținut.
Următorul grafic arată preferințele bărbaților și a femeilor atunci când vine vorba de a achiziționa un telefon inteligent nou.
Dacă ți-a plăcut articolul, apasă pe Like & Share.
1 Response
[…] Ce caracteristici preferă bărbații și femeile la un telefon mobil […]