Proiectul celor de la Google, Ara dorește ca acest lucru să devină realitate în cel mai scurt timp.
Atunci când Google a vândut compania Motorola la Lenovo, a făcut tot posibilul pentru a menține în continuare grupul Advance Tehnology and Products (ATAP), a cărui misiune este să inoveze în domeniul tehnologic dincolo de limite.
Proiectul Ara, are ca scop de a diviza componentele telefonului în cât mai multe piese modulare (camera, procesorul, spațiul de stocare, memoria RAM, etc) și să permită proprietarului să achiziționeze separat oricare dintre aceste piese, dacă dorește să facă o îmbunătățire sau pentru a-și personaliza telefonul după bunul plac. Google spune că dorește ca Ara să devină pentru componentele telefonului, ceea ce face în prezent sistemul de operare Android, pentru partea de soft a telefoanelor inteligente.
Ideea proiectului este foarte interesantă și ambițioasă, dar și riscantă deoarece nu se știe încă dacă vor exista pe piață persoane care să își dorească un asemenea telefon modular. Google vrea să atragă clienții cu un preț foarte bun de pornire a noului terminal (50 $). În timp ce device-ul achiziționat va putea fi folosit doar ca un telefon simplu, proprietarii vor putea adăuga mai multe piese modulare în funcție de preferințele acestora.
Având în vedere rapiditatea cu care avansează tehnologia și cum aproape la nici un an de zile marii producători lansează telefoane mult îmbunătățite față de predecesoarele lor, ideea de a schimba doar componenta pe care ți-o dorești și nu tot telefonul, pentru a avea să zicem, un procesor și o cameră de fotografiat mai bună este excelentă, practic costurile de achiziție se vor reduce considerabil, adică se vor rezuma la componentele individuale și nu la tot terminalul cum se întâmplă acum dacă vrei să faci un upgrade. Să mai luăm în calcul o variantă, să presupunem că unele componente din actualul telefon ți s-au defectat din varii motive ( neatenție, uzură, etc) potrivit proiectului Ara, nu o să mai fi pus în postura de a achiziționa alt telefon, ci doar va trebui să schimbi piesa/piesele defecte, și din nou, costul final scade considerabil.
Următoarea conferință planificată de Google, va oferi dezvoltatorilor o prezentare detaliată despre proiectul Ara. Chiar înainte de eveniment, Google plănuiește să lanseze Ara Module Development Kit. Deși acest eveniment se adresează cu precădere dezvoltatorilor, Google anunță că conferința nu va fi cu circuit închis, aceștia spunând că pot să se alăture prin livestream și pasionații de tehnologie.
Dacă ți-a plăcut acest articol, apasă pe Like & Share, mulțumesc.
Comentarii recente