Află motivul pentru care Jeremy Clarkson și-a pocnit colegul de la TopGear

 

Jeremy-Clarkson (1)

Cunoscutul prezentator Jeremy Clarkson a dezvăluit duminică într-un articol redactat în revista The Sunday Times că a aflat că s-ar putea să aibă cancer la limbă cu două zile înainte episodului în care a pocnit unul dintre producătorii emisiunii Top Gear. Incidentul l-a costat în cele din urmă pe Jeremy postul de prezentator la una dintre cele mai faimoase emisiuni din lume.

„Aceea zi a fost cea mai stresantă zi pe care am avut-o în toți cei 27 de ani de când lucrez la BBC” a scris Jeremy în articol. „Parcă toate erau împotriva mea, nimic nu mergea bine, și apoi din senin s-a iscat cearta cu producătorul. Dar toată lumea are zile mai stresante, iar unii reușesc să le facă față mai bine decât am făcut-o eu.” a mai complectat acesta.

Speriat de ipoteza ca ar putea avea cancer, iar zilele sale ar putea fi numărate, Clarkson a cedat și a agresat verbal iar mai apoi fizic pe unul dintre producătorii emisiunii Top Gear. Postul de televiziune BBC a decis să nu îi mai reînnoiască contractul lui Jeremy Clarkson în urma acestui incident, motivând că „s-a depășit prea mult limita bunului simț”.

Peste un milion de fani au semnat o petiţie prin care au cerut managerilor de la BBC să îl repună în funcţie pe Jeremy Clarkson. “Nu se poate trece cu vederea ceea ce s-a întâmplat,” a declarat Tony Hall, directorul general al BBC „Un membru al echipei noastre, care a fost complect nevinovat, a trebuit spitalizat după ce a fost agresat fizic și verbal de Jeremy Clarkson. Din punctul meu de vedere s-a depășit limita.” a mai complectat acesta.

Faimosul prezentator a mai stârnit și în trecut controverse datorită modului ofensator prin care comenta anumite decizii politice sau evenimente sociale. Unul dintre episoadele care au stârnit controverse chiar la noi în țară, s-a petrecut chiar după ce Jeremy alături de colegii săi James May și Richard Hammond au vizitat România. Acesta a scris după experiența din țara noastră că „UE este o grădină zoologică iar România are unele localități înapoiate chiar și pentru Isus.”

În articolul confesator din cotidianul englez, Jeremy mai nota „ Am iubit această emisiune ca pe propriul copil. Mă aflu într-o stare dificilă deoarece mi-am pierdut locuința, mama iar acum locul de muncă. Aceste pierderi mă afectează foarte mult”.

Însă chiar dacă aceste episoade l-au afectat pe Jeremy, acesta a mai declarat că nu va sta cu mâna în sân și că va începe alt proiect asemănător. „Chiar dacă mi-am pierdut <<copilul de suflet>>, voi crea altul în curând. Încă nu știu care vor fi părinții acestui copil sau cum va arăta, dar vă spun că mai pot să trăiesc din amintirii”.

 

Rămâne de văzut cum se va finaliza acest scandal, care afectează în mod direct cel mai popular show de televiziune britanic și telespectatorii săi fideli.

Ionut Sandu

Despre autor: Ionuț Sandu este un blogger entuziast, pasionat de IT. Pe blogul lui, JonTECH.ro, apar constant cele mai interesante articole din domeniul tehnologiei. Ionuț a mai scris două articole științifice despre Cloud Computing și Protocoale de Securitate SSL/TLS și SSH.

3 Responses

  1. Alex Presecan says:

    Top Gear nu va mai fi la fel fara Jeremy. Am auzit ca vor sa aduca o femeie in locul lui… pfffff

  1. October 7, 2016

    […] sub un alt nume – GT Grand Tour, după ce unul dintre prezentatori (Jeremy Clarkson) a avut un conflict violent cu unul dintre asistenții de producție, fapt ce a atras încetarea relațiilor contractuale […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *