Construcția celui mai mare observator astronomic a fost oficial aprobată de către Comisia Europeană. După mai bine de doi ani de la prezentarea proiectului inițial, oficialii de la Bruxelles au aprobat construcția observatorului astronomic. Construcția propriu zisă se va realiza pe vârful muntelui Cerro Armazones în deșertul Atacama din Chile. Mulțumită implicării masive a Poloniei ( în special datorită fondurilor obținute de aceștia) observatorul astronomic a trecut pragul critic de obținere a 90 % din fondurile de finanțare, astfel oficialii Comisiei Europene au aprobat începerea imediată a construcției gigant. În prima fază se va construi cupola și structura de susținere a telescopului, costurile ridicându-se la 1.24 miliarde de dolari. Tot procesul de construcție a observatorului astronomic se estimează ca va fi finalizat în aproximativ 10 ani.
„Unda verde a fost dată de Consiliu, ceea ce înseamnă că din acest moment putem începe construcția. Am obținut majoritatea fondurilor de care avem nevoie iar acum trebuie doar să respectăm planul inițial stabilit” a declarat Tim de Zeeuw, director general al Observatorului European.
Cercetătorii vor putea utiliza telescopul pentru a face observații la înaltă rezoluție chiar dacă lucrarea nu este 100 % finalizată. În a doua etapă de construcție, ESO va adăuga piesele lipsă, inclusiv părți ale oglinzii principale și alte sistemelor de optică, care au rolul de a reduce efectul de neclaritate. Deocamdată nu se știe sigur când va începe faza a doua a construcției, fiind așteptată cu interes și participarea Braziliei la finanțarea proiectului.
Având la dispoziție un observator astronomic atât de performant, oamenii de știință vor putea efectua studii mai ample despre galaxiile, stelele și restul lucrurilor care ne înconjoară. Observatorul astronomic va avea cel mai puternic și modern telescop din întreaga lume, având o deschidere a obiectivului de 39 metri.
Dacă ți-a plăcut articolul, apasă pe Like & Share. Mulțumesc!
Pentru a fi la curent cu cele mai noi informații înregistrează-te mai jos:
Comentarii recente