Statisticile arată numere absolut impresionante în primele șase luni de la lansarea aplicației Pokemon Go
În cele șase luni de la lansarea aplicației Pokemon Go, jucătorii au parcurs pe jos în căutarea simpaticelor caractere virtuale peste 8.7 miliarde de kilometrii.
Încă din primele zile de la lansarea aplicației de gaming, utilizatorii au renunțat la treburile cotidiene fiind motivați să caute caracterele speciale parcurgând distanțe impresionante. S-a ajuns chiar și la situația “disperată” în care mai mulți utilizatori au acoperit harta virtuală cu ajutorul autoturismele personale.
Pentru a crea o imagine cât mai sugestivă, dezvoltatorii aplicației – compania Ninantic Labs a creat un scurt videoclip în care compară distanța totală parcursă de utilizatori cu diferite “obiective” impresionante. Puși „cap la cap” pașii realizați de utilizatori ar acoperii cu ușurință distanța de la Pământ și cele mai îndepărtate astre ale Sistemului Solar. Pusă în paralel, distanța parcursă de utilizatori este comparabilă cu o călătorie de pe Pământ până la planele Uranus, Neptun sau chiar Pluto. Altă comparație, arată că distanța totală este comparabilă cu aproximativ 200.000 de călătorii în jurul Pământului.
În Septembrie compania a anunțat că jucătorii au acoperit o distanță de 4.6 miliarde de kilometrii, în doar 2 luni de la lansarea aplicației.
Altă statistică interesantă arată că peste 88 de miliarde de caractere Pokemon au fost capturate de utilizatori.
În perioada de vârf, peste 25 de milioane de utilizatori au folosit aplicația zilnic, fiind localizați chiar și în cele mai exotice locuri de pe pământ.
Conform datelor înregistrate de Ninantic Labs, aplicația Pokemon Go a fost descărcată de peste 600 de milioane de ori.
sursa foto
Comentarii recente