În Iunie, CEO-ul companiei HTC, Cher Wang a promis că în doar patru luni compania taiwaneză va lansa un nou vârf de lance care va concura de la egal la egal cu rivalii de la Apple şi Samsung.
Recent a apărut pe internet o nouă imagine cu următoarea „navă amiral” pe care HTC ar urma să o lanseze în toamnă. Device-ul care are numele de cod Aero seamănă la o primă vedere izbitor de mult cu iPhone 6 la partea din spate, excepție făcând doar poziționarea camerei principale de fotografiat (în partea centrală) şi logo-ul companiei. Chiar dacă pare că HTC a copiat design-ul de la terminalele lansate de Apple (iPhone 6 şi iPhone 6 Plus), trebuie menționat faptul că gigantul din Cupertino i-a copiat în primă fază pe taiwanezi, integrând în carcasa de aluminiu la iPhone 6 “liniile” plastificate prin care se transmite semnalul.
Conform zvonurilor, terminalul pe care HTC îl va lansa va fi echipat cu un ecran de 5.2 inch (având rezoluție quad HD) şi un procesor deca-core. Da! HTC va integra un procesor cu 10 nuclee într-un smartphone. Puterea de calcul va fi asigurată şi de cei 4 GB memorie RAM. Device-ul va avea o autonomie de funcționare îmbunătățită deoarece va fi echipat cu o baterie de 3500 miliamperi.
Deocamdată nu se cunosc mai multe detalii despre următorul vârf de gamă pe care HTC ar urma să îl lanseze.
Comentarii recente