Samsung Galaxy Note 7 ar urma să aibă integrat scanner pentru iris

Iris

Marile companii au adoptat la ultimele generații de smartphone-uri senzorul de amprentă, oferind utilizatorilor o alternativă mai sigură de a debloca terminalele și de a efectua plăți online securizate.

Însă scanarea epidermei aflate la suprafața degetului nu este întotdeauna cea mai sigură soluție. După cum s-a demonstrat deja, dacă o persoană rău intenționată dorește să acceseze în mod fraudulos device-ul, poate păcăli prin diverse metode senzorul de amprentă.

Tocmai din acest motiv, Samsung, unul dintre liderii de necontestat de pe piața electronicelor și a device-urilor smart, dorește să integreze încă o metodă suplimentară de autentificare a utilizatorului pe smartphone-uri. Plecând de la premisa că irisul uman nu poate fi atât de ușor reprodus, producătorul sud-coreean se pregătește să ducă securitatea cibernetică la un alt nivel, permițându-le utilizatorilor să se autentifice pe terminalele smart cu ajutorul irisului.

Conform reputatului utilizator al platformei Twitter, Evan Blass, următorul vârf de lance din portofoliul celor de la Samsung – Galaxy Note 7 ar urma să aibă integrat un senzor dedicat scanării irisului. Altă noutate ar fi faptul că Samsung sare peste linia cronologică, denumind următorul device etalon Note 7, eliminând practic denumirea Note 6, aliniindu-se astfel cu restul smartphone-urilor de top din seria Galaxy S7.

Galaxy-Note-7-1-1170x644

Conform  ultimelor indicii, terminalul Galaxy Note 7 ar dispune de un display cu diagonala de 5.7 inch, având rezoluție Quad HD și un panou Super AMOLED care va reda excelent culorile. Camera principală de 12 megapixeli are integrată tehnologia DualP ce îmbunătățește (dacă mai era ceva de îmbunătățit) camera prezentă pe device-ul Galaxy S7. Terminalul oferă o capacitate de stocare de 64 GB, însă utilizatorul va avea la dispoziție și un slot pentru card microSD. Puterea de procesare va fi asigurată de un cip cu opt nuclee oferit de Snapdragon – 823, alături 6 GB memorie RAM. Da! 6 GB.

Altă noutate ar fi faptul că Samsung revine la certificarea IP 68, ceea ce înseamnă ca Galaxy Note 7 este rezistent la apă și praf.

Device-ul va fi disponibil în trei culori: negru, argintiu și albastru.

Ionut Sandu

Despre autor: Ionuț Sandu este un blogger entuziast, pasionat de IT. Pe blogul lui, JonTECH.ro, apar constant cele mai interesante articole din domeniul tehnologiei. Ionuț a mai scris două articole științifice despre Cloud Computing și Protocoale de Securitate SSL/TLS și SSH.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *