Populara aplicație WhatsApp introduce încă un nivel de protecție care securizează conversațiile trimise între utilizatori. De acum, doar expeditorul şi destinatarul legitim vor avea acces la mesajele din cadrul conversației, fiind eliminat riscul ca persoanele rău intenționate să intercepteze informațiile partajate între utilizatori.
Aplicația WhatsApp, care este accesată în prezent de peste un miliard de utilizatori din întreaga lume, a introdus primele elemente de securitate acum mai bine de un an şi jumătate, în urma unor rapoarte care au arătat că mesajele expediate de utilizatori pot fi interceptate de persoanele rău intenționate. Astăzi reprezentanții companiei au anunțat un nou sistem de securizare a conversațiilor, care practic va face imposibilă decriptarea mesajelor transmise între utilizatori. Mesajele care ar urma să fie trimise de expeditor vor fi criptate, doar destinatarul legitim primind cheia care va putea descifra conținutul securizat al mesajului. Astfel, chiar şi inginerii de la WhatsApp vor avea acces doar la umbre ale mesajelor transmise între utilizatori, conținutul în clar text find securizat de cheia criptografică partajată doar între expeditorul şi destinatarul de drept.
“Criptarea end-to-end le oferă utilizatorilor noștri siguranța că mesajele partajate în cadrul diverselor conversații personale vor rămâne confidențiale. Astfel, integritatea și securitatea mesajelor nu va mai putea fi compromisă, deoarece doar expeditorul şi destinatarul legitim vor avea acces la conținutul mesajului” se arată în comunicarea oficială trimisă de WhatsApp.
Graba cu care WhatsApp a decis să implementeze noul sistem de criptare al informațiilor transmise între utilizatori, denotă fără îndoială îngrijorarea pe care compania achiziționată de Facebook o are cu privire la încercarea unor agenții guvernamentale de a accesa datele personale ale utilizatorilor. Facebook și WhatsApp au fost printre primele companii care au ținut partea celor de la Apple în disputa cu FBI, unde Biroul Federal de Investigații a cerut gigantului din Cupertino să spargă codul de securitate al unui iPhone folosit de unul dintre atacatorii de la San Bernardino.
“Suntem pe deplin recunoscători de munca depusă de forțele de ordine pentru a asigura liniștea și pacea, însă trebuie să ne asigurăm că sistemele noastre nu pot fi expuse la atacuri întreprinse de hackeri sau persoane rău intenționate” a declarat fondatorul WhatsApp, Jan Koum.
Comentarii recente