Meizu Pro 6 este primul smartphone din lume cu procesor deca-core

Meizu-Pro-6 (3)Compania chineză Meizu s-a făcut remarcată pe piața smartphone-urilor, datorită device-urilor ce integrează componente hardware de top comercializate la prețuri accesibile. Pe lângă avantajul prețului, terminalele mai au un avantaj ce nu poate trece neobservat: design exterior elegant și materiale premium.

Ultimul vârf de gamă din portofoliul companiei chinezești – Pro 6 – se recomandă a fi primul smartphone din lume ce are integrat un procesor cu zece nuclee. Device-ul de top confirmă atât prin puterea de procesare, cât și prin camera principală de fotografiat de 21 megapixeli. Având integrate componente de ultimă generație, terminalul nu dezamăgește nici la capitolul design, ba din contră, excelează! Carcasa metalică, frumos finisată, îți lasă impresia încă de la prima vedere că vei utiliza un smartphone cu adevărat premium.Meizu-Pro-6 (1)

Display-ul de 5.2 inch, cu rezoluția de 1080×1920 pixeli, este echipat cu un panou Super AMOLED, fapt ce va garanta redarea impecabilă a culorilor, dar și a contrastului închis. Pe lângă găselnița procesorului cu zece nuclee dezvoltat de MediaTek, chinezii au mai pregătit un lucru interesant: flash LED-ul este de acum circular, fiind poziționat sub camera principală de fotografiat. Camera secundară ce se regăsește în proximitatea difuzorului are 5 megapixeli și este capabilă să înregistreze Full HD.

meizu-pro-6-01

Asta nu e tot! Dacă tot oferă un telefon de top, Meizu a hotărât să integreze și tehnologia brevetată de Apple – 3D Touch, astfel display-ul terminalului este capabil să detecteze forța cu care este acționat. Device-ul este echipat și cu un senzor de amprentă mult mai rapid, ce detectează amprenta situată la suprafața epidermei în mai puțin de 0.2 secunde. Meizu Pro 6 are integrat noul standard USB de tip C și un nou cip audio – Cirrus Logic – ce va oferi utilizatorului o experiență audio pe măsură. La capitolul conectivitate merită menționat slotul dual-SIM, dar și modulul Bluetooth și NFC.

Din păcate telefonul va utiliza propriul sistem de operare – Flyme OS, despre care părerile specialiștilor nu au fost prea grozave.

Meizu-Pro-6 (2)

Cireașa de pe tort este prețul de comercializare: 385 dolari pentru un telefon premium, actual, ba chiar inovator.

Ionut Sandu

Ionut Sandu

Despre autor: Ionuț Sandu este un blogger entuziast, pasionat de IT. Pe blogul lui, JonTECH.ro, apar constant cele mai interesante articole din domeniul tehnologiei. Ionuț a mai scris două articole științifice despre Cloud Computing și Protocoale de Securitate SSL/TLS și SSH.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *