US Navy a prezentat oficial prima dronă-rechin

Silent Nemo testing

US Navy (Marina Americană) testează un nou tip de dronă inteligentă. Pentru a trece mai ușor neobservați în apele teritoriale (sau inamice) marina a dezvoltat o dronă inteligentă  care poate fi confundată foarte ușor cu un rechin.  Intitulată GhostSwimmer (fantoma înotătoare), drona are doar 1.5 metri lungime și cântărește aproape 45 de kilograme. Principalul scop al dronei( pe lângă cel de supraveghere și înregistrare a datelor) a fost camuflarea cât mai naturală, astfel marina a decis să dezvolte un aparat care să se deplaseze și să semene ca un rechin adevărat. Chiar dacă are dimensiuni reduse pentru un rechin, propulsorul aflat în spate dronei arată exact ca partea dorsala a unui rechin. Nu doar că arată ca un rechin, dar drona se deplasează în mod asemănător cu acesta. „Coada” oscilează în lateral, propulsând drona până la adâncimi de 300 de metri.

GhostSwimmer este proiectată să funcționeze independent pentru perioade lungi de timp, dar poate fi controlat oricând cu ajutorul unui laptop, cu condiția ca operatorul să se afle la cel mult 500 de metri depărtare de dronă.

Drona de supraveghere GhostSwimmer a fost dezvoltată de Marina Americană ca parte a proiectului Silent NEMO, proiect pe care autoritățile îl definesc ca „ un experiment care exploatează posibilele utilizări pentru vehicule biometrice subacvatice fără pilot”.

Silent Nemo testing

Marina Americană a finalizat cu succes testele cu drona GhostSwimmer în cadrul unui mediu mai apropiat de lumea reală. Marina intenționează sa utilizeze drona în misiuni de supraveghere și recunoaștere a vaselor inamice sau “prietene” chiar și în condiții de vizibilitate redusă. Însă și mai important este faptul că Marina va putea utiliza drona în detrimentul delfinilor și a leilor de mare pentru recuperarea echipamentelor pierdute și pentru descoperirea minelor neexplodate.

Dacă ți-a plăcut articolul, apasă cu încredere pe Like & Share. Mulțumesc!

Ionut Sandu

Ionut Sandu

Despre autor: Ionuț Sandu este un blogger entuziast, pasionat de IT. Pe blogul lui, JonTECH.ro, apar constant cele mai interesante articole din domeniul tehnologiei. Ionuț a mai scris două articole științifice despre Cloud Computing și Protocoale de Securitate SSL/TLS și SSH.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *