Gorilla Glass 4 va proteja telefonul mult mai bine

corning-gorillaglass

sunt alături de noi aproape tot timpul, iar din această cauză ne dorim ca acestea să arate bine și să funcționeze optim (dacă se poate la fel ca în prima zi). Dar de cele mai multe ori din propria noastră neatenție, telefoanele sunt supuse la condiții dure de utilizare, astfel producătorii au luat în calcul încă de la fabricarea primelor modele rezistența terminalelor la șocuri și zgârieturi. Nu de puține ori am scăpat telefonul pe jos, rugându-mă în timp ce mă aplecam să îl ridic să nu fie spart ecranul. Uneori device-urile noastre nu rezistă impactului dur cu asfaltul sau cu alte obiecte contondente iar ecranul protector se sparge, spre marea noastră dezamăgire. De cele mai multe ori ajungem să investim o sumă relativ mare (dacă apelăm la un service) pentru înlocuirea ecranului spart.

Compania Corning anunță următoarea generație de sticlă protectoare (Gorilla Glass 4), menită să fie mult mai ușoară și rezistentă la impactul cu asfaltul sau la zgârieturi. Gorilla Glass, sticla care protejează display-ul la majoritatea smartphone-urilor de top s-a impus încă de la început între competitori, datorită nivelului mare de rezistență la contactul cu obiecte contondente, sau la impactul cu asfaltul. Samsung și Apple au apelat la compania Corning pentru a proteja display-ul telefoanelor cu sticla Gorilla Glass.  Apple a pus în evidență încă de la prima generație de smartphone (iPhone 2G) faptul că ecranul protector este foarte rezistent în special la zgârieturi.

În imaginea de mai jos puteți observa mai bine componentele unui ecran LCD  de smartphone:Componentele unui display

 

Compania americană a anunțat zilele trecute noua generație de sticlă protectoare – Gorilla Glass 4. Rezistența sporită la impact și la zgârieturi, precum și greutatea semnificativ redusă sunt noile atuuri ale protecției Gorilla Glass 4. Potrivit Cliff Hund, CEO-ul companiei, majoritatea sticlelor protectoare nu se sparg datorită distanței sau vitezei de la care au fost scăpate, ci mai degrabă datorită tipului de asfalt pe care au aterizat. Astfel în topul compozitelor care influențează spargerea ecranelor de protecție se află asfaltul și betonul.

Corning a achiziționat sute de telefoane noi pentru a le testa sticla protectoare  la impactul de la diferite distanțe pe suprafața unei hârtii de smirgheluit rugoasă. În urma testelor, Cliff a afirmat că telefoanele care au fost scăpate cu fața în jos imită cel mai bine cadrul în care se fisurează sau sparge sticla de protecție în utilizarea de zi cu zi, deoarece contactul cu particulele dure aflate pe jos este de cele mai multe ori fatal sticlei protectoare.

“Am mai observat faptul că telefoanele care sunt scăpate într-un anumit unghi suferă pagube mult mai semnificative deoarece în punctul de impact ecranul absoarbe o forță aproape dublă a șocului” a mai complectat acesta.

Corning lucrează de cele mai multe ori direct cu producătorii de terminale pentru a potrivi cât mai bine sticla protectoare atât în design-ul telefonului cât și în carcasa de susținere. Acest lucru cântărind semnificativ în rezistența și durabilitatea acesteia.

Telefoanele dotate cu sticla protectoare Gorilla Glass 4 rezistă în 80 % din cazurile unui impact cu ecranul în jos de la 1 metru distanță, față de restul protecțiilor care în același caz se sparg în proporție de 100 %.

Am studiat foarte multe materiale în procesul de fabricare a protecției Gorilla Glass 4, însă safirul ne-a atras atenția cel mai mult. Am descoperit că dacă integrăm safirul în sticla protectoare obținem un produs extrem de rezistent la zgârieturi.

Gorilla Glass 4 consumă mai puțină energie în procesul de fabricație, transmite mai bine lumina de la display și oferă o claritate mai bună.

Sursă imagini:  corninggorillaglass.com

Dacă ți-a plăcut articolul, apasă pe Like & Share. Mulțumesc!

Ionut Sandu

Despre autor: Ionuț Sandu este un blogger entuziast, pasionat de IT. Pe blogul lui, JonTECH.ro, apar constant cele mai interesante articole din domeniul tehnologiei. Ionuț a mai scris două articole științifice despre Cloud Computing și Protocoale de Securitate SSL/TLS și SSH.

3 Responses

  1. March 2, 2015

    […] aluminiu, protejată atât în partea din față cât și în partea din spate de sticla protectoare Gorilla Glass 4. Așa cum ne-a obișnuit deja, Samsung a echipat device-urile cu cel mai bun display disponibil la […]

  2. April 28, 2015

    […] LG a apelat la soluția celor de la Corning echipând terminalul cu sticla rezistentă Gorilla Glass 4. Printr-o mutare inspirată, LG a renunțat la procesorul oferit de Qualcomm (Snapdragon 810) […]

  3. September 23, 2015

    […] Nexus 5X are un display de 5.2 inch cu protecție Corning de la Gorilla Glass. Puterea de procesare a terminalului va fi asigurată de cipul Quad-Core […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *