OFICIAL, în 30 Septembrie Microsoft lansează Windows 9

windows-9Microsoft se pregătește să lanseze cea mai nouă versiune a sistemului de operare Windows, intitulată Windows 9. Noul sistem de operare va fi prezentat în cadrul unui eveniment dedicat în San Francisco în data de 30 Septembrie. Microsoft a trimis deja invitații jurnaliștilor, pe care îi îndeamnă să participe la eveniment, deoarece se vor prezenta schimbările majore aduse sistemului de operare Windows, precum și noutățile din segmentul enterprise.  Prezentarea noului sistem de operare va fi făcută de Joe Belifiore, care se va axa pe partea tehnică oferind totodată și o previzualizare live a celor mai noi caracteristici regăsite la Windows 9. Printre cele mai așteptate schimbări la Windows 9 se regăsește și celebrul buton Start, care a fost eliminat la versiunea anterioară stârnind nemulțumirea unui număr uriaș de clienți. De fapt, au fost atât de puține persoane care au apreciat eliminarea butonului Start la Windows 8 încât Microsoft a reintrodus butonul “buclucaș” la actualizarea 8.1 venită la scurt timp după lansarea oficială a sistemului de operare.

Noua interfață Metro împreună cu aplicațiile aferente (sport, vremea, știri, magazin virtual, e-mail, etc.)  vor putea fi accesate de utilizatori direct din spațiul de lucru. Windows 9 mai aduce o schimbare importantă: spațiu de lucru multiplu. Utilizatorul poate să își împartă spațiul de lucru în mai multe ferestre, lucrând concomitent în mai multe părți.

Notificările din Centrul de Control au fost modificate, astfel tradiționalele aplicații care alertau utilizatorul au fost grupate într-un loc restrâns, utilizatorul având acces la toate alertele și notificările sistemului de operare sau ale diverselor aplicații instalate în sistem dintr-un singur loc. Microsoft a redesenat și pictogramele principale (My Computer, My Documents, Recycle Bin, etc.) dorind ca experiența de utilizare să fie mai plăcută și mai intuitivă față de versiunea anterioară a sistemului de operare.

Cortana, asistentul virtual integrat cu succes pe terminalele care folosesc Windows Phone, își va face apariția și pe varianta desktop a sistemului de operare Windows 9.

Rămâne de văzut cât de bine se va comporta noul sistem de operare și cât de utile vor fi noile caracteristici. Personal mă îndoiesc de utilitatea asistentului Cortana, deoarece comunicarea verbală este exclusă, sau mult îngreunată datorită faptului că utilizatorul trebuie să conecteze un microfon pentru întreține o conversație.

 

Ionut Sandu

Ionut Sandu

Despre autor: Ionuț Sandu este un blogger entuziast, pasionat de IT. Pe blogul lui, JonTECH.ro, apar constant cele mai interesante articole din domeniul tehnologiei. Ionuț a mai scris două articole științifice despre Cloud Computing și Protocoale de Securitate SSL/TLS și SSH.

4 Responses

  1. Avatar Indrecan Alex says:

    Cea mai interesanta caracteristica din punctul meu de vedere este spatiu multiplu de lucru, mai ales daca nu ai 2 monitoare, te va ajuta enorm:-) felicitari Microsoft

  2. Avatar Mircea says:

    La Apple OSX functia cu desktop-uri comune, e de multa vreme. Daca tot e trendul migrarii masive spre OSX, s-au gandit si Microsoft sa mai scoata cate ceva nou. Ii salveaza Windows Server si mediul Enterprise, ca altfel la sapa de lemn ajungeau ca si Nokia.

    • Johnny Johnny says:

      Fiecare companie are strategia de marketing diferita, nu cred ca inginerii de la Microsoft nu au fost in stare sa conceapa aceasta functie mai devreme, ci mai degraba a fost o decizie de marketing de a strange cat mai multi bani posibili de pe win 8-8.1, iar apoi sa lanseze cele mai noi caracteristici odată cu win 9.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *