Producătorul chinez Xiaomi denumit și „Apple al Chinei” a prezentat în cadrul unui eveniment dedicat noul vârf de lancie din portofoliu – telefonul Mi 4. Acesta este construit din oțel inoxidabil și are un aspect foarte fresh.
Trecerea de la plastic la metal a fost o mutare firească, având în vedere că majoritatea producătorilor de top integrează metal în carcasele telefoanelor. Totodată prin această modificare, compania dorește să sublinieze faptul că dorește să creeze un terminal high-end cu specificații de top, păstrând totuși un preț moderat.
De la începutul acestui an compania chineză a raportat un număr record de terminale vândute, având o creștere a vânzărilor cu peste 271%. Xiaomi își dorește ca până la sfârșitul anului să atingă cifra de 60 milioane telefoane vândute.
Specificații tehnice
Display de 5 inch, cu panou IPS având o rezoluție de 1080×1920 pixeli, procesor de la Qualcomm – Snapdragon 801, Quad-core tactat la 2.5 GHz, 3 GB memorie RAM, spațiu de stocare de 16 GB sau 64 GB, cameră foto principală având 13 megapixeli cu rezoluție 4128×3096 pixeli cu autofocus și dual LED flash, camera secundară de 8 megapixeli și baterie foarte bună de 3080 mAh. Telefonul rulează sistemul de operare Android versiunea 4.4.3 KitKat cu interfață personalizată de Xiaomi. Acesta mai are și senzori accelerometru, giroscopic, compas și de proximitate. Ca și noutate Mi 4 are și certificarea IP 67, adică este rezistent la apă (până la un metru sau 30 de minute) și praf.
Prețul pentru varianta cu 16 GB spațiu de stocare este de 320 dolari, iar pentru varianta cu 64 Gb spațiu de stocare este de 400 dolari.
Chiar dacă este o companie chineză, Xiaomi produce telefoane de top cu specificații hardware foarte bune. Mi 4 este un produs de top care concurează de la egal la egal până și cu vârfurile de lancie de la Samsung (Galaxy S5), Apple (iPhone 5S), Sony (Xperia Z2) și HTC (m8) iar avantajul acestuia în fața adversarilor este prețul imbatabil . Va rămâne o chestie de timp până ce producătorii chinezi și nu mă refer doar la Xiaomi, vor acapara piața telefoanelor datorită acestor modele foarte reușite comercializate la prețuri moderate.
Urmăriți videoclipul de prezentare al telefonului mai jos:
Dacă ți-a plăcut acest articol, apasă pe Like & Share. Mulțumesc!
Bravo chineziilor ca scot asa modele de top la preturi acceptabile. 400 de dolari pentru un telefon de top este o suma chiar acceptabila. Sper sa nu dezamageasca acest telefon
Stai ca vin din urma si huwaei, allview, eboda, etc
Arata foarte promitator telefonul acesta !!! Cand o sa fie lansat si in Romania ?
Nu stiu daca operatorii de telefonie mobila de la noi o sa il aiba in portofoliu, dar sigur se va gasi la liber pe piata…