O companie din India a creat papucii inteligenți care se conectează printr-o aplicație la Google Maps pentru a ajuta utilizatorul să parcurgă o anumită distanță. Papucii se conectează prin intermediul Bluetooth la telefon, iar în funcție de traseul ales atenționează utilizatorul printr-o vibrație în ce direcție trebuie să meargă. Compania oferă două soluții celor interesați: o pereche de încălțăminte inteligentă integrală, sau o simplă talpă inteligentă care se introduce în încălțămintea obișnuită.
Compania indiană a dezvoltat inițial acest proiect din dorința de a ajuta persoanele care suferă de deficiențe de vedere, pentru ca acestea să se poată deplasa mult mai ușor atunci când situația o va cere. Pe măsură ce proiectul încălțămintei inteligente a început să avanseze, compania indiană a realizat faptul că încălțămintea inteligentă poate fi folosită și de persoanele care nu suferă de deficiențe de vedere. Pentru fiecare pereche de încălțăminte vândută unei persoane, compania dăruiește în mod gratuit o pereche de papuci unei persoane nevoiașe care suferă de deficiențe de vedere.
Încălțămintea inteligentă va fi disponibilă începând cu luna septembrie pentru suma de 350 ron. Papucii pot să se conecteze atât la dispozitivele care folosesc sistemul de operare iOS cât și la dispozitivele care folosesc sistemele Android sau Windows Phone.
Chiar dacă sunt puțin cam scumpi, și într-un fel ridicoli fiindcă te poți uita foarte bine direct în ecranul telefonului pentru a vedea ruta pe care trebuie să mergi, faptul că în timp ce ne deplasăm pe jos folosim telefonul și nu suntem atenți la ce se întâmplă în fața noastră, fiind un pericol pentru ceilalți oameni sau punându-ne chiar propria sănătate în pericol (o femeie a căzut într-o fântână în timp ce mergea pe jos și scria mesaje), acești papuci demonstrează încă o dată faptul că tehnologia poate să ne fie utilă chiar și în cele mai neînsemnate situații. Chiar dacă o singură persoană cu deficiențe de vedere va avea un plus de siguranță atunci când se va deplasa pe jos, fac ca acest proiect să nu fie o risipă inutilă de timp și de bani.
Tehnologia promite întotdeauna să rezolve problemele care ne înconjoară, chiar dacă uneori sunt probleme majore, iar alte ori probleme minore.
Dacă ți-a plăcut articolul, apasă pe Like & Share. Mulțumesc!
Comentarii recente