Samsung a declansat războiul împotriva Apple, abia după moartea lui Steve Jobs

iphone-4s-vs-samsung-galaxy-s2Aflați în plin război mediatic, în procesul patentelor, cei de la Samsung  recunosc că au început campania agresivă de marketing împotriva celor de la Apple, abia după moartea lui Steve Jobs. Vă dați seama ce frică le era japonezilor de Apple și implicit de liderul acestora, dacă și-au făcut curaj să îi confrunte în mod direct, abia după moartea lui Jobs?

Într-un email trimis de Michael Pennington, directorul executiv al Samsung angajaților, acesta le transmitea că odată cu moartea lui Steve Jobs, Apple va beneficia de foarte multă atenție din partea mass media, ceea ce se va răsfrânge și asupra noului lor telefon iPhone 4S. Acesta le-a transmis colegilor că trebuie să blocheze tot impactul pozitiv de care va beneficia Apple, prin campanii de marketing agresive,  și prin expunerea  calităților superioare ale telefonului Samsung Galaxy S2, față de competitorul direct iPhone 4S.

Interesant este că până la acel moment Samsung, a ezitat să îi atace pe cei de la Apple în mod direct, deoarece sperau ca Google să facă primul pas.

Dar după moartea lui Steve Jobs, Samsung a hotărât că este pregătită să îi înfrunte pe cei de la Apple în mod direct. La scurt timp după moartea lui Steve Jobs, aceștia au lansat campania publicitară Next Big Thing, în care îi ironizau pe fanii Apple care stăteau la rând pentru a-și cumpăra noul iPhone. Campania publicitară a avut un asemenea succes încât directorul de marketing al celor de la Apple, Phil Schiller a cerut în mod expres agenției de publicitate să ducă o muncă mai bună, pentru a concura împotriva celor de la Samsung.

Publicitatea a jucat un rol important în succesul celor de la Samsung pe segmentul de telefonie împotriva competitorilor. Într-o piață atât de aglomerată a telefoanelor cu sistem de operare Android, Samsung a reușit să prospere. Este singurul producător de telefoane Android pe profit, având și cel mai mare număr de telefoane vândute.

În timp ce Apple încearcă în instanță să demonstreze că succesul celor de la Samsung se datorează furtului de patente și inovații aduse de ei telefonului iPhone, Samsung a încercat să motiveze faptul că succesul lor se datorează marketing-ului eficient și a componentelor hardware superioare.

În mod ironic dacă Steve Jobs nu ar fi murit, Samsung nu ar s-ar fii concentrat atât de tare pe partea de marketing împotriva produselor Apple.

Dacă ți-a plăcut articolul apasă pe Like & Share. Mulțumesc!

Ionut Sandu

Despre autor: Ionuț Sandu este un blogger entuziast, pasionat de IT. Pe blogul lui, JonTECH.ro, apar constant cele mai interesante articole din domeniul tehnologiei. Ionuț a mai scris două articole științifice despre Cloud Computing și Protocoale de Securitate SSL/TLS și SSH.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *