Dispozitivul asta îți transformă într-un minut bicicleta, într-un vehicul electric

Poate că ați cochetat sau cel putin auzit în ultima perioada de biciclete electrice, însă nu v-ați decis să faceți pasul cel mare și să achiziționați un astfel de gadget, care, până la urmă necesită o investiție financiară destul de mare.

Unul dintre proiectele inedite de pe KickStartet – platforma care încurajează antreprenorii să își expună proiectele, cerând sprijinul financiar al utilizatorilor, prezintă accesoriul care transformă bicicleta obișnuită într-una electrica –  Rubbee X.

Dispozitivul este dedicat bicicliștilor care își doresc să ajungă rapid la destinație, cu un minim de efort, dar care nu s-au decis încă să achiziționeze o bicicletă electrică. Rubbee X “transformă” în mai putin de un minut bicicleta tradițională într-un mijloc de transport electric.

 

Echipamentul este format dintr-un senzor WiFi ce înregistrează cadența pedalelor (montat pe pedalier) și bateria propriu zisă ce se montează sub scaun. Odată ce senzorul de cadență este declanșat (biciclistul începe să pedaleze) bateria se activează automat, ajustând puterea la roata spate, astfel, biciclistul va pedala mai puțin, deplasându-se cu o viteză constantă.

Dezvoltatorul, propune și o aplicație cu ajutorul căreia biciclistul are posibilitatea de observa traseul parcurs, energia înmagazinată de acumulatori, viteza de deplasare, precum și nivelul de asistență oferit de dispozitiv.

Pentru că siguranța este importantă pentru biciclist, dispozitivul este accesorizat cu un dispozitiv LED (dreptunghiular) de culoare roșie, menit să atragă atenția celorlalți participanți la trafic, oferind informații despre direcția de deplasare a bicicletei

269 de lire ar urma să coste dispozitivul cu echiparea standard.

Merită investiția în detrimentul unei biciclete complet electrice ?

 

 

Ionut Sandu

Ionut Sandu

Despre autor: Ionuț Sandu este un blogger profesionist, pasionat de social media. Pe blogul lui, JonTECH.ro, apar cele mai noi articole din domeniul tehnologiei. Ionuț a mai scris două articole științifice despre Cloud Computing și Protocoale de Securitate SSL/TLS și SSH.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *