Facebook testează opțiunea care distruge automat mesajele transmise în cadrul Messenger

Messenger-Secret-Conversation (2)

Utilizatorii îngrijorați în legătură cu securitatea mesajelor transmise prin intermediul aplicației deținute de platforma socială Facebook primesc o veste bună: Facebook lucrează în prezent la opțiunea care ar urma să distrugă automat toate mesajele criptate, transmise prin intermediul aplicației Messenger.

Opțiunea “conversațiilor secrete” este în prezent disponibilă doar pentru un număr restrâns de utilizatori, care au oportunitatea de a testa caracteristica aflată încă în faza de dezvoltare. Ca măsură complementară de securitate, Facebook oferă utilizatorului opțiunea de a stabili o perioadă de timp după care informațiile transmise spre anumiți utilizatori să fie distruse automat. Astfel, mesajul expediat va fi securizat prin procesul de criptografiere, iar mai apoi va fi asignat unui singur destinatar legitim, doar acesta din urmă având dreptul de a de-securiza mesajul primit. După ce mesajul a fost citit, serverul inițializează procedura de distrugere, eliminând orice urmă a conversației din serverele Facebook.

Pentru implementarea noii caracteristici, Facebook folosește codul-sursă Signal Protocol, dezvoltat de compania Open Whisper System ce a colaborat cu fostul agent al Agenției de Securitate din SUA – Edward Snowden.

Avantajele conversațiilor confidențiale sunt subliniate chiar de către Facebook în postarea de pe blogul oficial: informațiile sensibile cu caracter privat precum CNP-ul, date de identificare sau conturile bancare transmise prin intermediul aplicației Messenger ajung doar la destinatarul legitim, iar după ce mesajul a fost citit, se inițializează procedura de ștergere automată a informațiilor transmise între utilizatori.

Messenger-Secret-Conversation (1)

Facebook mai spune că în cadrul conversațiilor private, emoticon-urile, clipurile video și imaginile de tip GIF nu sunt suportate, iar utilizatorul va trebui să aleagă personal modul de criptare al mesajelor, opțiunea nefiind activată automat.

Conform Facebook, opțiunea de autodistrugere a mesajelor va ajunge și la utilizatorii obișnuiți pe la finele verii.

Ionut Sandu

Ionut Sandu

Despre autor: Ionuț Sandu este un blogger entuziast, pasionat de IT. Pe blogul lui, JonTECH.ro, apar constant cele mai interesante articole din domeniul tehnologiei. Ionuț a mai scris două articole științifice despre Cloud Computing și Protocoale de Securitate SSL/TLS și SSH.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *