Află cât a plătit FBI pentru deblocarea unui iPhone

fbi-vs-apple

Biroul Federal de Investigații din SUA a apelat la serviciile unei firme specializate pentru a debloca un iPhone 5C folosit de unul dintre atacatorii de la San Bernandino. În urma tragicului eveniment, unsprezece persoane și-au pierdut viața pe data de 2 Decembrie 2015. Conform directorului FBI – James Comey, Biroul a plătit nu mai puțin de 1.3 milioane de dolari pentru a avea acces la telefonul cu pricina.

FBI a încercat inițial să obțină deblocarea telefonului în instanță, inițiind unul dintre cele mai notorii procese din Statele Unite. Mai exact, FBI le-a cerut celor de la Apple să le deblocheze telefonul securizat cu un cont iCloud. Deși în primă instanță investigatorii au avut câștig de cauză, judecătorul admițând cererea ca fiind întemeiată, motivată de rațiuni de securitate, FBI a renunțat la proces îndreptându-și atenția spre o firmă specializată în astfel de cazuri. De menționat ar fi faptul că Apple a refuzat categoric oferirea oricărui suport tehnic, motivând prin faptul că nu pot trece de codul de siguranță și nici nu doresc să contribuie la dezvoltarea unui soft care ar face asta. Gigantul din Cupertino a fost susținut de cei mai mari jucători de pe piața tech: Facebook și Microsoft.

Conform zvonurilor, FBI deține mecanismul de deblocare a terminalului, însă au avut totuși nevoie de ajutor extern, venit din partea unor specialiști. FBI examinează în prezent smartphone-ul folosit de unul dintre atacatori, căutând indicii care ar duce la rezolvarea puzzle-ului din seara fatidică.

Ionut Sandu

Ionut Sandu

Despre autor: Ionuț Sandu este un blogger entuziast, pasionat de IT. Pe blogul lui, JonTECH.ro, apar constant cele mai interesante articole din domeniul tehnologiei. Ionuț a mai scris două articole științifice despre Cloud Computing și Protocoale de Securitate SSL/TLS și SSH.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *