“Teatru de operațiuni” organizat de CBS la finala Super Bowl din 2016

Super-Bowl (10)

Super Bowl-ul este finala campionatului de fotbal american (NFL). Meciul împreună cu festivitățile alcătuiesc duminica Super Bowl. De-a lungul anilor, evenimentul a devenit cel mai urmărit program de televiziune din Statele Unite ale Americii și este ca o sărbătoare națională. Anul acesta finala cu numărul 50, disputată între echipele Carolina Panthers și Denver Broncos va fi urmărită de peste 117 milioane de telespectatori, stabilind un record absolut de audiență.

CBS gigantul media american care va transmite partida a desfășurat un adevărat “teatru de operațiuni” în materie de tehnologie:

– 265 de microfoane vor înregistra chiar și cel mai mic zgomot ambiental;

– 100+ camere de filmat vor înregistra festivitățile premergătoare marii finale;

– 11 care de producție alături de 10 stații care se vor ocupa de partea grafică vor conlucra în timp real pentru a realiza transmisia partidei și a festivităților;

– 3 camere de filmat aeriene vor surprinde toată acțiunea din cer;

Camerele de filmat cu rezoluția 5k și vedere panoramică de 360 de grade vor asigura cele mai importante reluări ale partidei;

Wi-Fi Acces

Anul acesta distribuția rețelei Wi-Fi este asigurată de compania Hewlett-Packard (HP). Peste 1300 de echipamente de tip Access Point au fost instalate atât în stadion, cât și în afara acestuia. Potrivit unui raport publicat de compania Network World, HP se așteaptă ca peste 70 000 de persoane să fie conectate simultan la aceeași rețea WiFi, consumând peste 10 TB (10 240 GB) de date.

Pentru suporterii care nu au prins un loc înăuntrul arenei, organizatorii au montat 2 monitoare gigant având 14,6 metri înălțime și 60,1 metri lungime. Adițional, Sony a instalat peste 2000 de televizoare.

Ionut Sandu

Ionut Sandu

Despre autor: Ionuț Sandu este un blogger entuziast, pasionat de IT. Pe blogul lui, JonTECH.ro, apar constant cele mai interesante articole din domeniul tehnologiei. Ionuț a mai scris două articole științifice despre Cloud Computing și Protocoale de Securitate SSL/TLS și SSH.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *