Intel va asigura puterea de calcul a ochelarilor Google Glass

7120588-les-premieres-ray-ban-google-glass-disponibles-des-2015

Google Glass power by Intel

Renumita companie americană Intel, specializată în producerea de semiconductoare va fi de anul viitor furnizorul oficial de procesoare pentru ochelarii inteligenți Google Glass.  Google a încheiat un parteneriat strategic cu Intel nu doar pentru a beneficia de puterea de calcul oferită ochelarilor inteligenți Google Glass, ci și datorită promovării aferente acestei asocieri. Controversații ochelari inteligenți sunt în prezent echipați cu procesoare oferite de o companie din Texas, dar începând de anul viitor noile modele Google Glass vor avea puterea de calcul asigurată de Intel.

Cunoscuți în special datorită procesoarelor cu care sunt echipate majoritatea PC-urilor și laptop-urile din lume (fiind totodată inventatorul primului procesor x86), Intel dorește să promoveze mai intens ochelarii inteligenți companiilor și persoanelor aflate în legătură cu sectorul medical. Conform zvonurilor, Intel dorește să își impună cât mai rapid mica “pastilă din siliciu” și în sectorul tehnologiei ușor de purtat. Chiar dacă doar anul trecut au prezentat primul procesor de smartphone care are posibilitatea conectării la rețeaua LTE 4G, Intel dorește facă concurență directă rivalilor de la Qualcomm.

Încă nu este clar ce model de procesor va furniza Intel pentru ochelarii Google Glass, dar se zvonește că acesta va consuma mai puțină energie față de competitor, deoarece pentru această categorie de device-uri este esențial ca procesorul să consume cât mai puțină energie și să ofere un randament foarte ridicat.

Google a prezentat pentru prima dată ochelarii inteligenți publicului larg în 2012, dar aceștia nu s-au bucurat de succesul și popularitatea scontată, fiind deseori criticați pentru încălcarea intimității (unele baruri și localuri chiar au restricționat accesul clienților care foloseau ochelarii inteligenți). Tot la capitolul minusuri mai punctez și prețul exorbitant de comercializare:  1500 de dolari.

Ce va oferi Google începând cu 2015 ?

O pereche de ochelari subțiri, un display de rezoluție înaltă, procesor performant care va consuma și mai puțină energie produs de Intel, cameră de 5 MP , filmare la calitatea 720p, conectivitate audio, wi-fi și bluetooth, capacitate de stocare de 12 GB, baterie care oferă o autonomie de aproximativ o zi și compatibilitate cu sistemele de operare Android și iOS.

 

Ionut Sandu

Ionut Sandu

Despre autor: Ionuț Sandu este un blogger profesionist, pasionat de social media. Pe blogul lui, JonTECH.ro, apar cele mai noi articole din domeniul tehnologiei. Ionuț a mai scris două articole științifice despre Cloud Computing și Protocoale de Securitate SSL/TLS și SSH.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *