Aplicația ENDUI îți spune dacă ai băut prea mult

 

control-politia

Dacă ai nevoie de o aplicație care să îți spună că ai băut prea mult, ii clar că nu ar trebui să te urci la volan. Totuși, autoritățile locale din Maryland au lansat o aplicație destinată șoferilor iresponsabili. Aplicația interactivă îți va oferi informații despre reflexele și conținutul aproximativ al alcoolului din sânge după parcurgerea mai multor probe de testare. Aplicația intitulată ENDUI (stop conducerii autovehiculului sub influența alcoolului) a fost prezentată săptămâna aceasta în cadrul unei conferințe de presă de autoritățile locale în parteneriat cu departamentul rutier.  Finanțarea aplicației fost suportată de Autoritatea Națională pentru Siguranța Traficului din SUA, în cadrul unei campanii de conștientizare a șoferilor.

Pentru a folosi aplicația utilizatorul trebuie introducă în pagina de întâmpinare vârsta, greutatea, sexul și cantitatea aproximativă de alcool pe care a consumat-o. Apoi agilitatea, vigilența și timpul de reacție ale acestuia sunt înregistrați de aplicație în cadrul a două jocuri interactive pe care utilizatorul trebuie să le parcurgă. În situația în care acesta nu trece testul de siguranță, aplicația îl atenționează cu un mesaj de tip alertă, iar cu ajutorul GPS-ului integrat, aplicația poate comanda un taxi pentru ca utilizatorul să ajungă în siguranță acasă.

“Consider că autoritățile iau în serios această problemă, iar dat fiind faptul că majoritatea persoanelor folosesc telefonul în foarte multe situații, aplicația dorește să vină în ajutorul acestora, conștientizându-le în privința pericolelor la care se expun atunci când conduc un autovehicul sub influența băuturilor alcoolice” a declarat  Kara Macek, purtător de cuvânt al Autorității Naționale de Siguranță în Trafic.

Unul dintre jocurile interactive din aplicație testează timpul de reacție al utilizatorului, acesta fiind pus să apese pe butonul “frână” atunci când diverse autovehicule din imagine frânează sau când un pieton este angajat în traversarea carosabilului prin zonele marcate corespunzător. La finalul testului aplicația îi oferă utilizatorului o statistică cu privire la timpii de reacție obținuți pe parcursul testării.

Al doilea joc prezintă mai multe indicatoare de circulație rutieră care apar în ordine diferită, iar utilizatorul trebuie să își reamintească ordinea acestora. Jocul devine din ce în ce mai dificil, mai ales după parcurgerea primelor etape, utilizatorul fiind pus în dificultate indiferent dacă a consumat băuturi alcoolice sau nu. Ca și la primul joc interactiv, utilizatorul primește la final o statistică cu scorul obținut.

aplicatia-enDUI

“Aplicația dorește să ofere o lecție șoferilor iresponsabili care nu înțeleg că de cele mai multe ori nu doar propria viața le este pusă în pericol în cazul în care aleg să conducă autoturismul sub influența băuturilor alcoolice” a declarat Tom Gianni , șeful Biroului pentru Siguranța Traficului din Maryland.

O altă caracteristică interesantă a aplicației este barometrul pentru alcool. În funcție de vârsta, sexul și kilogramele introduse de utilizator plus numărul estimativ al paharelor de alcool consumat și scorul obținut la cele două jocuri interactive, aplicația estimează nivelul de alcool din sângele utilizatorului. Indiferent dacă scorul obținut de utilizator este marcat în categoria “limită legală” sau nu, aplicația îi recomandă acestuia să nu conducă autoturismul, pentru a preveni orice eveniment nefericit.

Aplicația este disponibilă în mod gratuit  pentru toate terminalele care folosesc sistemele de operare Android (Google) sau iOS (Apple).

Dacă ți-a plăcut articolul, apasă pe Like & Share. Mulțumesc!

Ionut Sandu

Ionut Sandu

Despre autor: Ionuț Sandu este un blogger entuziast, pasionat de IT. Pe blogul lui, JonTECH.ro, apar constant cele mai interesante articole din domeniul tehnologiei. Ionuț a mai scris două articole științifice despre Cloud Computing și Protocoale de Securitate SSL/TLS și SSH.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *