Atenție, datele de pe telefon rămân memorate și după “ștergere”

iphone-5s

Trebuie să știți că aplicațiile, fotografiile, chiar și căutările de pe Google, pot fi recuperate de pe telefon, chiar și în cazul în care acestea au fost “șterse” sau s-a utilizat opțiunea resetării din fabrică a terminalului. Echipa de securitate de la Avast, a achiziționat de pe eBay 20 de telefoane folosite și au utilizat anumite instrumente și programe software, pentru a recupera datele aflate încă în memoria telefonului. Toate telefoanele aveau datele șterse și setările inițiale din fabrică. După efectuarea extragerii datelor din smartphone-uri, cercetătorii au avut parte de o surpriză de proporții!

De pe cele 20 de telefoane s-au recuperat aproximativ 40.000 de fotografii (inclusiv 1.500 poze de familie, poze cu minori și selfie-uri), 750 de emailuri, 250 contacte din agendă, plus alte documente compromițătoare. Descoperirea inginerilor de la a Avast este în mod cert surprinzătoare. În concluzie, chiar dacă ștergi tot ce ai în memoria telefonului, datele nu se șterg ci rămân indexate sub forma unui cod binar ascuns de ochii utilizatorului obișnuit.

Softul care se ocupă de eliminarea informațiilor de pe hard disk, gestionează conținutul șters de utilizator din memoria telefonului astfel încât acesta să fie pregătit pentru o suprascriere cu eventuale date noi ce vor fi stocate pe hard disk. Chiar dacă datele șterse nu vă mai apar în meniul sau în interfața telefonului, cu anumite instrumente de recuperare acestea pot fi accesate de către un specialist.

Trebuie menționat faptul că dispozitivele Apple au un plus de siguranță în această privință, deoarece toate produsele oferite de compania din Cupertino, folosesc o criptare foarte complexă a datelor aflate pe dispozitivul de stocare, iar recuperarea acestora se face foarte greu (dar nu imposibil!). În schimb, dispozitivele Android nu folosesc o astfel de criptare, iar datele scrise pe dispozitivul de stocare, rămân indexate în memoria telefonului și după ștergere.

Una din problemele privind eliminarea în siguranță a datelor de pe telefon, are de-a face cu modul prin care se stochează efectiv datele pe hard disk. Cele mai multe smartphone-uri folosesc un tip de stocare denumit memorie flash NAND, care ține mai multe copii redundante ale datelor vechi în telefon.

Ștergerea definitivă a datelor este un proces foarte complex, iar pentru ca aceasta să fie cât mai eficient trebuie să urmați mai mulți pași:

1)      Ștergeți tot conținutul pe care nu îl mai doriți pe telefon.

2)      Resetați telefonul la setările din fabrică.

3)      Umpleți memoria telefonului cu un film mare sau conținut multimedia neimportant.

4)      Repetați pașii 1 și 2.

Datorită faptului că datele de pe telefon nu se șterg ci se indexează, iar hard disk-ul le pregătește pentru suprascriere cu eventuale date noi, atunci când ștergeți datele de pe telefon și rescrieți memoria cu un alt material, datele vechi sunt eliminate din telefon lăsând doar anumite umbre. Experții de la Avast susțin că această metodă este cea mai eficientă, dar nu face procesul de extragere a datelor imposibil, ci mult mult mai greu de executat.

Dacă ți-a plăcut acest articol apasă cu încredere Like & Share. Mulțumesc! 

Ionut Sandu

Ionut Sandu

Despre autor: Ionuț Sandu este un blogger profesionist, pasionat de social media. Pe blogul lui, JonTECH.ro, apar cele mai noi articole din domeniul tehnologiei. Ionuț a mai scris două articole științifice despre Cloud Computing și Protocoale de Securitate SSL/TLS și SSH.

12 Responses

  1. Danut says:

    Mai exact cand nu mai folosesti telefonul acela si te stii ca ai secrete, rupe placa de baza si il vinzi de piese.

  2. adi says:

    Si dupa resoftare?

  3. Georgeta Vitan says:

    Buna ,eu vreau sa recuperez niste mesaje sterse din telefon ,cine ma poate ajuta ?

  4. Madalina says:

    Buna.Si eu vreau sa recuperez mesaje pe care le am sters.

    • Ionut Sandu Ionut Sandu says:

      Salut, prima condiție ca sa ai șanse cat mai mari de recuperare este ca in momentul in care ai șters datele sa nu mai scrii nimic in memoria respectiva. Daca ai șters mesajele iar între timp ai folosit telefonul, șansele de a le mai recupera sunt infime. Iar la acest capitol sunt firme specializate care recuperează dar nu stiu daca merita financiar acele mesaje 🙂

  5. dan says:

    Cum recuperam contacte,dupa resetare telefon.este foarte important sa le am.

  6. alexandra says:

    buna . ma poti ajuta sa steerg absolut totul de pe telefon, astfel incat sa nu mai poata fi recuperate? mesaje, mail uri, etc. te rog:)

  7. Nora says:

    Buna.am resetat telefonul la setarile din fabrica acum vreo 3 luni apoi l am folosit din nou.apoi iar l am resetat de vreo 2 ori.se mai poat recupera informatii de dinainte de prima resetare?

  8. THEODORA BECHERU says:

    Buna ziua,o intrebare,eu am avut un samsung galaxy s8 care avea probleme de soft,pe care am avut poze,documente ,muzica si l-am resetat,dar nu mai stiu exact daca i-am făcut backup.Acum am un s8 plus si am incercat sa pun backup de la telefonul vechi,dar nu mai vad nimic pe el.Ma puteti ajuta cu un Sfat?

  9. george says:

    Buna seara, as adori sa stiu daca se mai pot recupera datele dupa resetarea din fabrica telefon samsung s7.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *