Faceți cunoștință cu ASIMO, cel mai simpatic robot

honda_asimo

Având aproximativ 1.3 metri în înălțime și 52 de kg, noul model fabricat de Honda are de acum cinci degete, fiecare dotate cu senzori foarte sensibili. Prezentat miercuri  în cardul  Salonului Auto Internațional din New York, ASIMO creația celor de la Honda a impresionat audiența datorită abilitățile sale. În cardul demonstrației, ASIMO a ridicat cu ușurință  un recipient desfăcut în partea de sus umplut cu suc de portocale, iar cu cealaltă mână a ridicat  o foaie. La finalul demonstrației roboțelul a turnat sucul cu mare atenție în două pahare, apoi a pus recipientul înapoi pe masă.

O sarcină atât de simplă pentru noi, necesită o muncă enormă în spatele unei astfel de mașinării, totul constând în programare și coordonare.  Roboțelul simpatic  ASIMO este ajutat la îndeplinirea sarcinilor de foarte mulți senzori, în special de cei din palmă, care îi transmit date importante atunci când ține ceva în mână. Roboțelul mai este dotat cu două camere de fotografiat, care sunt mascate o sticlă fumurie.

ASIMO_Robot_Honda_038

Asimo mai poate umbla pe podea ghidându-se după o bandă aplicată, deasemenea urcatul scărilor nu este o problemă pentru roboțelul prezentat de Honda.  De menționat ar mai fi faptul că Asimo este capabil să recunoască persoanele și poate primi comenzi vocale de la oricine. Spre deliciu publicului, Honda a mai prezentat și o caracteristică interesantă : comunicarea non-verbală

ASIMO_Robot_Honda_040

Versiunile anterioare ale modelului ASIMO au fost mai mari și mai grele, dar se vede clar faptul că Honda a  investit timp și resurse financiare pentru optimizarea noului model, în plus acesta bateria încorporată îi oferă o autonomie de funcționare destul de ridicată.

sursa foto: Mashable

Dacă ți-a plăcut articolul, apasă pe Like & Share. Mulțumesc!

Nu uita de reducerile din această perioadă de la eMAG!

 

Ionut Sandu

Ionut Sandu

Despre autor: Ionuț Sandu este un blogger entuziast, pasionat de IT. Pe blogul lui, JonTECH.ro, apar constant cele mai interesante articole din domeniul tehnologiei. Ionuț a mai scris două articole științifice despre Cloud Computing și Protocoale de Securitate SSL/TLS și SSH.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *